6 iulie 1949 – cea mai dramatică zi din viața victimelor deportărilor staliniste. Mărturii dureroase ale acestora

6 iulie 1949 – cea mai dramatică zi din viața victimelor deportărilor staliniste. Mărturii dureroase ale acestora

Șase iulie 1949 a rămas în memorie drept cea mai dramatică zi din viața lor. O spun victimele deportărilor staliniste din raionul Nisporeni. Deși au trecut zeci de ani de atunci, acestea lăcrimează și povestesc și acum cu durere despre chinurile în care au trecut în Siberia.

Nina Iancu, în vârstă de 78 de ani, locuitoarea satului Grozești, își amintește în cele mai mici detalii despre noaptea în care ea și membrii familiei sale au fost luați cu forța de acasă și trimiși în Siberia.

’’Îmi amintesc că într-o noapte mama s-a trezit și plângea, iar noi întrebam, de ce plânge mama? Ea a spus: ”Au venit să ne „ridice”, să ne ducă în Siberia.” Pe la ora patru dimineața a venit mașina și ne-a luat. Mama ne-a lăsat și a fugit, pentru că ea s-a gândit că dacă ea o să fugă, pe noi copii nu o să ne mai ia. La Bucovăț, ne-au urcat într-un tren pentru vite. La Krasnoiarsk țin minte ne-au dat pe toți jos, ca să ne ducă să facem baie, toată lumea plângea pentru că erau niște sârme acolo, iar noi credeam că ne duc să ne spânzure,” a povestit victima deportărilor,  Nina Iancu.

Vreme de șapte ani, Siberia a fost a doua patrie a Ninei Iancu.

”Am ajuns, ne-au spus să coborâm. În jurul nostru era doar pădure, tânțari, muște, iar mai apoi ne-au dus deja în locul unde trebuia să stăm, erau mai multe barăci lungi, doar cu piloni pe mijloc fără camere. Și a venit cineva și ne-a spus că noi vom rămâne aici pentru tot restul vieții,” a mărturisit victima deportărilor,  Nina Iancu.

Și Ana Vlas, o altă victimă a deportărilor, are în spate o istorie tristă și plină de lacrimi.

”A spus că vrea cineva să vorbească cu mine, eu le-am spus să facă cumva pentru că acolo nu se putea intra atât de ușor, deținuții erau  păziți. Dar  totuși m-am dus, i-ar când m-a văzut nașul Ion, el a început să plângă și mi-a zis: ”Copilă, cine ești tu ?”  Sunt fiica lui Alexandru Istrate, i-am răspuns eu. Dar Tincuța mea cu Costică pe unde-s, nu știi? Știu, sunt cu noi și a început nașul să plângă,” a spus  victima deportărilor,  Ana Vlas.

Iar Ecaterina Mămăligă susține că momentul în care a fost deportată alături de alți moldoveni a fost presărat de râuri de lacrimi. Plângeau în hohote atât bărbații, cât și femeile.

„Tatăl meu des îmi amintea: ”Ții minte, draga tatei, când voi ați venit la noi, era mașina plină de oameni, 25 de persoane, iar după ce noi ne-am pornit toți acei oamni din mașină plângeau în hohote, răsuna totul în jur de plânsul nostru. Pentru că fiecare avea pe undeva soție, copii, rude,” a dezvăluit  victima deportărilor, Ecaterina Mămăligă.

  În prezent, 154 de persoane  din raionul Nisporeni, care au fost deportate în Siberia, sunt în viață.