Accident grav în apropiere de satul Bursuc. Un tir a derapat de pe traseu după ce s-a izbit violent cu un automobil

Accident grav în apropiere de satul Bursuc. Un tir a derapat de pe traseu după ce s-a izbit violent cu un automobil

Grav accident în apropiere de satul Bursuc. Un automobil s-a ciocnit frontal cu un tir. În încercarea de a evita impactul, șoferul mașinii de mare tonaj a efectuat o manevră de ocolire, însă, lovitura a fost atât de puternică, încât, vehiculul a derapat de pe traseu și a ajuns în șanț. Potrivit poliției, vinovat de incident se face conducătorul automobilului, care a pierdut controlul volanului și a intrat pe constrasens.

„În jurul orelor cinci dimineața, pe traseul m1 kilometru 42 plus 900 de metri a avut loc un accident rutier între două unități de transport. Din cercetările de la fața locului s-a stabilit că mijlocul de transport de model Volkswagen ce se deplasa din direcția Chișinău spre Leușeni, din cauza condițiilor meteo nefavorabile a pierdut controlul asupra volanului derapând și s-a ciocnit frontal cu tirul,” a comunicat ofițerul supraveghere tehnică și accidente rutiere, Marin Șîșcov.

În urma impactului, conducătorul auto dar și pasagera au fost transportați la Spitalul Raional Nisporeni. Potrivit medicilor, bărbatul a suferit o fractură a piciorului, iar femeia s-a ales din fericire doar cu o sperietură groaznică. Potrivit poliției, șoferul automobilului a pierdut controlul din cauza vremii nefavorabile. În aceste condiții, oamenii legii îndeamnă conducătorii auto să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante.