Biserica din Boldurești a intrat într-un proces de renovare. Pentru reparația lăcașului sfânt a fost lansată o campanie de colectare de fonduri

Biserica din Boldurești a intrat într-un proces de renovare. Pentru reparația lăcașului sfânt a fost lansată o campanie de colectare de fonduri

Biserica ” Sfântul Nicolae” din comuna Boldurești se schimbă la față. Totul după ce preotul împreună cu autoritățile publice locale au lansat o campanie de colectare a fondurilor, în cadrul căreia s-au adunat 415 mii lei. Cei drept, acești bani le vor ajunge doar pentru consolidarea temeliei. Pentru ca lăcașul sfânt să intre într-un proces amplu de renovare ar mai fi nevoie de încă patru milioane de lei.

”Fisurile care au apărut în pereții bisericii ele sunt și înăuntru și pe dinafară. Și iată după cum vedeți ele merg de-acolo jos și se duc jos în temelie, aici se vede chiar cu ochiul liber.”

De când a fost ridicată, biserica ” Sfântul Nicolae” nu a fost renovată niciodată. Pe pereții lăcașului sfânt sunt vizibile fisuri din tavan până la temelia bisericii.

”Trebuie de făcut de urgență, dacă o mai lăsăm încă vreo trei sau patru ani pot să fie consecințele mult mai grave. Nădăjduim la bunul Dumnezeu și la înțelegerea tuturor sătenilor noștri din comună ca să o ducem până la bun sfârșit”, a menționat parohul bisericii ”Sf. Nicolae” din Boldurești, Zaharia Orbu.

Șeful de șantier susține că lucrările de renovare se află la prima etapă, iar acestea decurg anevoios. Asta pentru că nu există suficienți muncitori.

” Lucrările au început bine, dar parcurg lent din cauza că nu avem muncitori la săpat, la dezbătut piatra, la acest gen de lucrări. Astăzi, dipsunem de vreo câțiva muncitori, dar în general noi suntem cinci specialiști. După ce terminăm săparea, terminăm cu legatul fierului și după asta o să începem a turna betonul”, a spus șeful de șantier, Tudor Lupu.

Unul dintre locuitorii comunei, Tudor Diaconu, pe lângă faptul că a donat bani pentru renovarea lăcașului sfânt, zilnic, poate fi găsit la biserică, unde nu ezită să dea o mână de ajutor muncitorilor.
”Am venit să dăm o mână de ajutor pentru sfânta biserică. Lucrăm din suflet. Noi suntem datori. Să nu o lăsăm să fie prăvălită. Venim de multe ori am fost și la prima etapă când s-a stricat piatra, am fost cu tractorul, am venit vreo șase oameni. Pe urmă am fost a doua zi și am cărat pământul, a treia zi și a patra și suntem și astăzi”, a povestit  locuitorul comunei Boldurești, Tudor Diaconu.

Până acum, au reușit să fie adunați suma de 415  mii de lei, donații din partea locuitorilor dintre care din suma totală 200 de mii de lei sunt bani alocați din bugetul local. Suma este prea mică pentru a acoperi toate lucrările necesare.  Din puținul pe care îl au, sătenii spun că vor mai dona.
” Este ca și un monument pentru satul nostru, dar nu numai al satului, dar chiar și a  întregii țări și păcat dacă se va distruge. Am donat de exemplu și noi cât am putut, o să mai donăm, o să ajutăm. În veacul tehnologiilor cât de cât un pic de credință nu strică”.
” Noi am mai donat după putință. Suntem creștini și un botez o cununie chiar și la o sărbătoare, la o pomenire și până la moarte avem de-a face cu biserica”.

Nici autoritățile locale nu vor rămâne indiferente și spun că vor mai găsi mijloace financiare pentru ca lăcașul sfânt să arăte ca altădată.

”Dorim în toamnă ca în urma vânzărilor de pământ, să mai alocăm o sumă de bani pentru reparație. Am hotărât împreună cu consilierii, administrația locală, cu locuitorii să dăm și noi o mână de ajutor”, a comunicat primarul comunei Boldurești, Vasile Miron.

Biserica  “Sfântul Nicolae” și-a deschis larg ușile în anul 1887 și este inclusă în patrimoniul de stat ca monument istoric.