Centrul orașului Nisporeni va fi înverzit. A fost semănată iarbă decorativă

Centrul orașului Nisporeni va fi înverzit. A fost semănată iarbă decorativă

În câteva săptămâni, centrul orașului Nisporeni va fi mai verde. Autoritățile locale și-au propus să schimbe imaginea urbei și au decis să semene iarbă decorativă în fața simbolului – moara de vînt, dar și pe marginea carosabilului. Pentru procurarea semințelor, Primăria orașului a cheltuit zece mii de lei.

”Iată așa pe vremuri, se semăna grâul că nu era semănătoare, se semăna cu mâna. Noi dacă nu dispunem la  moment de o semănătoare mecanică, facem tot lucrul manual. Dacă o arunci așa într-o rotație, practic ea rămâne uniform.”

Angajații “Gospodăriei Comunale”  au început să înverzească zona din preajma monumentului simbol al orașului Nisporeni – moara de vânt.

”Noi, ieri și azi semănăm iarbă decorativă împrejurul  morii. Astăzi, suntem în fața parcului, gazonul acesta de lângă strada centrală și apoi vom amenaja lângă acești copăcei gazonul, să-l pregătim tot pentru semănat. Ploaie și soare, umezeală și soare dacă va fi, în timp de o săptămână, va începe să încolțească, ” a spus șeful Lucrărilor de Amenajare din cadrul Gospodăriei Comunale, Grigore Cernobrovciuc.

De asemenea, aceștia vor planta și flori pe unele porțiuni din zona aferentă a monumentului.

”Avem aici, între două trotuare, după cum vedeți, avem o fâșie de pământ și vrem să o acoperim cu ceva. De pus iarba, nu este convenabil, din cauza aceea că va fi greu de cosit și ne-am sfătuit să punem un fel de flori anuale, care să facă aici un fel de asorti, de mai multe culori, care se păstrează până toamna târziu, ”  a declarat șeful ”Gospodăriei Comunale” din orașul Nisporeni, Victor Popov.

Muncitorii spun că procesul este unul migălos.

 „Pregătim pământul să semănăm iarbă, să fie frumos. Greblăm, strângem buruianul care este, pentru că el crește mai repede de ce punem noi, de aceea îl rupem, îl pregătim, semănăm și apoi udăm ca să crească.”

„Am semănat și lângă pavajul din împrejurul morii. De asemenea, am curățit terenul, am strâns pietrele, rădăcinele care au fost de la copaci.”

„Săpăm, e greu, pământul e tare, bătut, dar ce să facem.”

Inițiativa autorităților este susținută de către locuitorii orașului. Ei spun că abia așteaptă să se plimbe în zona înverzită.

„Este o idee foarte bună, acest lucru înfrumusețează, curăță aerul, iar pentru nisporenienii noștri, eu mă bucur. Nu e chiar un lucru ușor, vedeți cum se sapă, e un lucru migălos, pământul e bătut, cu mâinele e greu de lucrat.”

O să fie frumos?- Da, numai că să se păstreze ce fac.

„Avem o părere bună, să fie verdeață la pământ în locul gunoaielor. Iarba e natură, ea filtrează aerul.”

„Este un lucru bun. Va fi mult mai frumos pentru cetățeni. Aerul va fi mai curat.”

Totuși, se pare că munca migăloasă a tuturor celor care sunt antrenați în aceste lucrări nu este apreciată de unii localnici. Șeful ”Gospodăriei Comunale”, Victor Popov s-a arătat revoltat de acțiunile unor tineri.

”Am semănat iarba de jur împrejur și au fost niște vandali, alte cuvinte nu am să spun, care au mers cu bicicleta și au scos și glod pe pavaj, și iată, să vedeți și urmele de la bicicletă. Cineva din copii care nu sunt educați, nu cred unul matur să meargă cu bicicleta pe acolo. Asta chiar e făcut intenționat, anumit au mers cu bicicleta pentru că lui îi era interesant să facă rău, ”  a menționat șeful ”Gospodăriei Comunale” din orașul Nisporeni, Victor Popov.

Pentru procurarea semințelor de iarbă au fost cheltuiți în jur de 10 mii de lei, bani alocați de Primăria orașului Nisporeni.