Eminenții gimnaziului din satul Iurceni vor primi, în premieră,  burse din partea autorităților locale

Eminenții gimnaziului din satul Iurceni vor primi, în premieră, burse din partea autorităților locale

Notele de nouă și zece obținute la școală îi vor asigura cu bursă. Vorbim de elevii gimnaziului ”Grigore Vieru” din satul Iurceni, care vor primi , lunar, alocații bănești de până la 150 de lei. Acestea sunt oferite de administrația publică locală, pentru ca numărul discipolilor participanți la olimpiade să crească.

Vestea că vor primi de luna viitoare burse, dacă vor avea rezultate frumoase la învățătură, a bucurat enorm elevii. Toți spun la unison că vor pune burta pe carte, pentru ca să devină bursieri și să aibă, astfel, bani de buzunar.

Reacția mea a fost una foarte bună din considerentul că orice elev, care are rezultate bune ar merita această bursă. Pe colegii mei cred că o să îi motiveze, adică cred că o să se străduie mai mult ca să aibă rezultate mai bune.”

”Pe mine m-a influențat pentru că mai am un pas foarte mic până a ajunge acolo să primesc această bursă, o să mă strădui deja să fac acel pas să pot primi această bursă. ”

”Eu cred că bursa este foarte binevenită pentru noi, pentru că mulți colegi de-ai mei o să se străduie să învețe mai bine și cred că bursa este un succes. ”

”Este o idee bună și cred că și ceilalți elevi vor face ca să primească și ei bursă. Eu voi cumpăra diferite cărți, ca să învăț și să fiu mai deștept. ”

Potrivit deciziei, elevii care vor avea zece pe linie vor primi o bursă de 150 de lei, iar cei care vor învăța pe nouă și zece se vor alege cu o alocație cu 50 de lei mai mică.

”Cred ca oricare profesor, care ține la discipolii săi poate avea doar gânduri bune,  mai rămâne elevilor să muncească și să obțină performanțe, dar cred că stimulul financiar este important în viața unui om, ” a spus profesoara gimnaziului ”Grigore Vieru”, Larisa  Tăbîrță.

”A venit propunerea din partea primarului, ca să instituim așa bursă pe care am numit-o ”bursa primarului” în mărimea în care a fost anunțată pentru copiii care au 10 pe linie și 9. Două tipuri de burse. Avem foarte puțini copii, care au 10, dar copiii cu așa potențial sunt în școală și vrem să încercăm și această metodă,” a menționat directorul gimnaziului ”Grigore Vieru”, Valentina Buliga.

Primarul, Ion Bocan declară că a decis să ofere burse pentru merite la învățătură, după ce a observat că, în ultimii ani, tot mai puțini elevi ai gimnaziului s-au arătat interesați de participarea la olimpiadele raionale și republicane.

”Una dintre probleme este participarea elevilor la olimpiadele raionale și locale. Astfel, împreună cu administrația gimnaziului, doamna Valentina Buliga, am hotărât, ca să găsim un mecanism de stimulare, ca să încurajăm elevii să participe, să primească note mai bune, ” a afirmat primarul satului Iurceni, Ion Bocan.

  Gimnaziul ”Grigore Vieru” din satul Iurceni este frecventat de aproape 140 de copii.