Locuitorii din Iurceni vor fi în siguranță când vor merge noaptea prin sat. Străzile au fost iluminate.

Locuitorii din Iurceni vor fi în siguranță când vor merge noaptea prin sat. Străzile au fost iluminate.

Locuitorii ai mai multor străzi din satul Iurceni nu se vor mai teme să iasă noaptea din case. Asta pentru că proiectul privind iluminarea stradală s-a extins pe încă 15 adrese. Costul total al lucrărilor este de aproximativ jumătate de milion de lei, în mare parte bani alocați de Guvern. Potrivit primarului, în total, 90 la sută din străzile localității au fost iluminate. Acesta își propune ca în curând, toată comuna să dispună de lumină pe drumuri.

Timp de trei zile muncitorii au instalat peste 30 de becuri LED. Aceștia spun că procesul de instalare este unul anevoios în condițiile în care unii piloni sunt uzați.

„Este foarte greu, trebuie să fii atent cu lumea. Și înălțimea și sub curent să nu nimerească omul. Sunt în multe locuri bune, dar în unele sunt piloni de lemn și sunt foarte răi, care sunt putrezi. Noi ca atare avem pe acest teritoriu la patru kilometri de cablu, în jurul la 80 de becuri. Poate săptămâna care vine să finisăm munca,” a spus  dirigintele de șantier, Serghei Vortolomei.

Cei mai fericiți sunt sătenii, care afirmă că inițiativa autorităților este binevenită.

„Când ieși la o căldare de apă, vii noaptea obosit și vezi că este lumină ești cel mai fericit, uitați și copii se joacă și ei sunt fericiți. Acuș vine iarna, vine ceața și era glod,  nu vedeai, te împiedicai și cădeai jos.”
„Atunci  mergeam greu, în ochinci și în încălțări de cauciuc. Am căzut pe jos și numai glod am venit acasă.”
„Foarte greu, mergeam pe întuneric și ne temeam. Cu atât mai bine că o să am lumină și în ogradă.”

„Îmi place că avem lumină că ne-au pus becuri. Îmi pare bine și sunt mulțumit la fel și toată mahalaua este mulțumită. Cândva a fost, iată aici, a fost un plafon, dar cu 20 de ani în urmă, dar acum este mai bine.”
Primarul localității, Ion Bocan își propune ca pe viitor, toate străzile să fie iluminate. Acesta afirmă că utilizarea becurilor LED pentru iluminare le va reduce din consumul de energie electrică.

„Am mers pe poziția ca să iluminăm întreaga localitate din comuna Iurceni. Practic acestea sunt unicele care au rămas neiluminate. Becurile sunt econome, sunt LED-uri. Dacă iluminăm întreaga localitate să nu fie suportate cheltuieli exagerate pentru iluminarea stradală. Noi Primăria am contribuit cu peste 100.000 de mii de lei, însă am primit și de la Guvernul Republicii Moldova, suma totală fiind puțin peste jumătate de milion de lei,” a afirmat
primarul comunei Iurceni, Ion Bocan.

Cheltuielile pentru consumul de energie electrică vor fi achitate de către Primărie. Comuna Iurceni numără 2.500 de locuitori.