O grenadă, descoperită pe o stradă din satul Boldurești. La fața locului au venit geniștii

O grenadă, descoperită pe o stradă din satul Boldurești. La fața locului au venit geniștii

O grenadă de pe timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost găsită în satul Boldurești. Proiectilul, care se afla în plină stradă, a fost descoperit de către o femeie, care a și alertat imediat oamenii legii. Imediat la fața locului au venit polițiștii, dar și geniștii Armatei Naționale care au încercuit zona timp de șase ore.  

Mariana Damian povestește că a ieșit în stradă să o petreacă pe o prietenă, care venise în vizită la ea. Femeia spune că a tras o sperietură zdravană când a observat proiectilul, care era la câțiva centimentri distanță.

”A venit o doamnă și am stat puțin de vorbă și după ce am petrecut-o și am mai stat de vorbă puțin în drum și când s-a uitat, a văzut și a zis că se pare că seamănă cu o grenadă și eu am zis că chiar că seamănă.-  Și ce ați făcut în cazul acesta?-  Ne-am adresat la poliție, ” a povestit  locuitoarea satului Boldurești, Mariana Damian.

 

O sperietură soră cu moartea au tras și ceilalți săteni care spun că nu este pentru prima dată când asemenea proiectile sunt descoperite în satul Boldurești.

”Avem copii, nepoți, Doamne ferește dacă ea exploda, ce avea să se întâmple împrejurul nostru, poate să se întâmple ceva. Dacă găsea un copil de al nostru ori altul? Aici, spun și bătrânii, pe aici pe împrejur sunt multe grenade și iată, vedeți cu încetul, cu încetul se descoperă câte una, două. Mai ales, aici, în drum dacă trecea o căruță, ori un tractor cu ceva, avea să sară tot.”

”Venind la fața locului și uitându-mă la obiectul care se afla sub pământ, pur și simplu, am luat hârlețul și mai într-o parte de grenadă, am săpat să vedem precis măcar  puțin să dezgolim pământul, să vedem precis dacă este, să nu fie falsă. Vecinul m-a sunat și mi-a spus: ” Ștefan ieși, te rog, până la poartă și nu da voie la nimeni să treacă pe drum fiindcă în mijlocul drumului se află o grenadă.”

La faţa locului s-a deplasat un grup de genişti care au ridicat proiectilul.

”Este o grenadă defensivă F1, la moment nu este prezent focosul, ulterior urmează s-o luăm la noi, în loc special amenajat pentru destorsire. Este o grenadă din timpul celui de al doilea război mondial, ” a comunicat șeful grupei diminare, batalionul 5, Anatolie Gudumac.

Săptămâna trecută geniștii au mai intervenit în raionul Nisporeni. Totul după ce un locuitor al satului Vărzărești a găsit în curtea sa o grenadă. Și în acest caz, proiectilul a fost luat de geniști.