Târgul Universităților din România a ajuns la Nisporeni. Absolvenţii de liceu s-au arătat interesaţi de studiile de peste Prut

Târgul Universităților din România a ajuns la Nisporeni. Absolvenţii de liceu s-au arătat interesaţi de studiile de peste Prut

Interesați de studiile superioare din România, absolvenții de liceu din raionul Nisporeni au participat astăzi la Târgul de Universități. Iar după ce au aflat ofertele instituțiilor de învățământ superior din orașul Timișoara, mulți dintre tineri spun că-și doresc să învețe și chiar să se stabilească acolo, întrucât acasă nu-și văd viitorul.

Absolvenții de liceu din raionul Nisporeni au primit informații despre studiile de peste Prut de la mai mulți tineri, care studiază la universitățile de acolo. Printre voluntarii târgului s-a numărat și Vlada Chircu, o tânără, care este studentă în anul II la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din orașul Timișoara.

” Avem unele facilități deoarece ca și români de pretutindeni intrăm la buget cu bursă sau la buget fără bursă. După aceasta, putem dacă avem note mari, de la 8.50 în sus să avem diverse burse, de merit, de performanță. Sunt diverse intersheepuri, pe care le poți face pentru a acumula experiență pentru un job,” a comunicat studenta, Vlada Chircu.

Voluntarii afirmă că învățământul superior din țara vecină oferă diverse oportunități tinerilor, între care bursa și cazare.

”Basarabenilor le se oferă foarte multe avantaje, începând cu căminul care este gratis, li se oferă bursă, bursa de etnic, și deja în urma primului semestru se oferă și bursa de merit,” a spus studenta, Daniela Leucă.

Tinerii din Nisporeni susțin că vor aplica la facultățile din România, întrucât țara vecină oferă mai multe posibilități pentru viitori studenți.

”Da, destul de utilă.

-Vrei să aplici în România?

– Da!

– De ce anume acolo?

– Pentru că pentru basarabeni sunt mai multe facilități și pentru că este un nivel de dezvoltare mult mai înalt și multe programe educaționale.”

” Eu consider că România ne oferă niște studii de calitate mai înaltă, în plus este o piață mai largă de desfacere sau de job-uri pentru viitor și de asemenea mulți dintre prietenii mei se află acolo.”

” Economie!

-De ce în România?

-Sunt mai multe oportunități.”

Admiterea la instituțiile de învățământ superior de peste Prut se va desfășura în perioada 8 – 24 de iulie.