Un bărbat a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce a furat o motocicletă

Un bărbat a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce a furat o motocicletă

Riscă patru ani de închisoare sau o amendă de aproape 68 de mii de lei pentru că a furat o motocicletă. Este isprava unui recidivist, în vârstă de 36 de ani, din raionul vecin, Strășeni. Furtul a fost comis luna trecută în fața unui bloc de locuit din Capitală.

Forțele de ordine au fost alertate de către proprietarul vehiculului. Păgubașul a spus că a parcat motocicleta de 12 mii de lei și a plecat, iar când s-a întors nu a mai găsit-o. Polițiștii au depistat-o ulterior abandonată în raionul Orhei. Totodată, au reușit să-l încătușeze pe suspectul, care și-a recunoscut vina. Acesta nu este la prima abatere de la lege.  Anterior, a fost judecat pentru infracțiuni similare.